Reformă în Marea Britanie: mai mulţi ani de muncă pentru o pensie mai mică - Internaţional > EVZ.ro - Clubul pensionarilor >

Reformă în Marea Britanie: mai mulţi ani de muncă pentru o pensie mai mică - Internaţional > EVZ.ro

Reformă în Marea Britanie: mai mulţi ani de muncă pentru o pensie mai mică - Internaţional > EVZ.ro

Şase milioane de angajaţi din sectorul public din Marea Britanie îşi vor vedea pensiile micşorate şi vor fi nevoiţi să muncească mai mulți ani pentru a beneficia de o pensie întreagă. Este concluzia raportului elaborat de comisia independentă condusă de Lordul Hutton, la solicitarea cancelarului, pentru pregătirea reformei pensiilor, ce va fi implementată de guvernul conservator-liberal, în încearcarea de a reduce deficitul de 30 de miliarde de lire sterline al sistemului de pensii.

Hutton, fost ministru în guvernul laburist, a declarat pentru BBC că scopul reformei este acela de a face sistemul de pensii mai corect, atât pentru beneficiari – angajaţii din sistemul public – cât şi pentru contribuabili. „Dacă vom merge pe calea pe care ne aflăm acum, ceea ce înseamnă practic să negăm creşterea costurilor, să negăm faptul că speranţa de viaţă este tot mai ridicată, şi să presupunem că ne vom descurca, ne îndreptăm spre colaps şi nu vreau ca acest lucru să se întâmple”, a spus Hutton.


Planul propus de Hutton îi vizează pe doctori, asistente, profesori, funcţionari publici, militari şi alţi angajaţi din sectorul public şi a fost elaborat după nouă luni de analiză, notează The Guardian.

Iată principalele recomandări:

  • Vârsta normală de pensionare, de 60 de ani, ar trebui să crească la 65 de ani (pentru bărbaţi şi femei) până în 2018 şi până la 66 în 2020. Schimbările ar trebui implementate până la sfârşitul mandatului parlamentar – 2015.

  • Cele mai generoase scheme de pensionare, care prevăd calcularea pensiei pe baza ultimelor salarii încasate, vor fi eliminate şi înlocuite cu scheme potrivit cărora pensia va fi calculată pe baza unei medii a salariilor încasate în toţi anii de muncă.

  • Militarii, poliţiştii şi pompierii nu ar mai trebui să se califice pentru o pensie întreagă dacă nu muncesc până la 60 de ani. În prezent, forţele armate au dreptul la o pensie întreagă după 22 de ani de muncă şi se pot retrage la vârsta de 55 de ani.

  • Guvernul ar trebui să aibă mai multe puteri pentru a mări contribuţiile angajaţilor, dacă schemele de pensii nu mai pot fi susţinute de buget.

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat azi că îi mulţumeşte Lordului Hutton pentru raport şi că premierul David Cameron va începe negocierile cu sindicatele pentru a duce reforma mai departe. Un răspuns al guvernului la raportul Hutton va fi publicat până în această vară.Guvernul a acceptat deja o serie de recomandări ale comisiei Hutton, printre care cea privind creșterea contribuțiilor angajaților din sectorul public la sistemul de pensii.

Reprezentanta opoziţiei, laburista Angela Eagle, a declarat la rândul său că reforma pensiilor este o problemă cu implicaţii pe termen lung şi nu ar trebui să fie folosită de guvern pentru a rezolva problema deficitului bugetar, scrie The Telegraph.

Cât despre sindicate, acestea au anunţat deja mişcări ample de protest faţă de măsurile trasate, mişcări la care ar putea participa, coordonat, toţi angajaţii din sectorul public. Brendan Barber, secretar general al Trades Union Congress (care reprezintă 6,5 milioane de angajaţi) a subliniat că angajaţii din sectorul public se confruntă deja cu o îngheţare a salariilor, cu reducerile locurilor de muncă şi cu inflaţia în creştere. „Acum sunt disperaţi că nu îşi vor mai putea permite contribuţia la fondul de pensii”, a declarat el.

Postări populare

 
****************
***************